iSports Ploiești și VerziBox, parteneri pentru sănătatea copiilor

Postat de

La iSports Ploiești, alimentația sănătoasă este mereu unul dintre principiile după care ne ghidăm și pe care încercăm să îl transmitem mai departe sportivilor noștri.

În alimentaţia copiilor, aportul de legume şi fructe este absolut necesar, acestea fiind principala sursă de carbohidraţi, dar şi de minerale şi vitamine. Mai mult, fructele şi legumele reprezintă o sursă importantă de apă, care completează aportul de lichide zilnic, precum şi de fibre, absolut necesare pentru buna funcţionare a tubului digestiv. Un copil şcolar are nevoie de minim 5 porţii de fructe şi legume, adică undeva la 400-500 grame pe zi. Copiii mai activi, care practică un sport, au necesităţi mai mari, care trebuie individualizate pentru fiecare în parte.

Consumul insuficient de fructe şi legume pe perioade lungi de timp, precum şi monotonia în consumul acestora pot conduce la carenţe de vitamine şi minerale, care mai departe pot genera o gamă foarte largă de probleme de sănătate. Cel mai frecvent ne întâlnim cu imunitate scăzută, îmbolnăviri frecvente (mai ales probleme respiratorii), stare de oboseală permanentă, apatie etc.

Prietenii noștri de la VerziBox vor să contribuie la sănătatea copiilor, așa că oferă membrilor iSports Ploiești un discount la cutia personalizată cu legume și fructe! Intră pe ultimul articol din app.sportploiesti.ro și beneficiază de oferta valabilă doar până mâine, 29 mai, la ora 15:00!

Suntem convinși că veți aprecia gustul proaspăt și autentic al legumelor și frunctelor din VerziBox! Poftă bună!

Hai pe shop să vezi cele mai noi articole sportive ale clubului!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *