Noiembrie, o lună mai grea decât ne-am fi așteptat

Postat de

Din păcate, în noiembrie, nu am reușit să atingem toate țintele pe care ni le planificasem la începutul lunii. Reoganizarea de la baschet a fost un lucru pozitiv, însă am avut multe alte griji:

1. Din păcate, de la Minister, pentru cei care ar trebui să primească voucherele, avem un răspuns vag, după multe insistențe, nimic concret în sensul acesta. Celor interesați putem să le dăm răspunsul celor de la MTS pe privat. În momentul acesta, nu știm dacă a fost cumva doar o poveste electorală. Nu avem decât să așteptăm.

2. Tricourile pe care le-am promis grupelor care au plătit în integralitate până la data de 20 octombrie au venit cu întârziere, din cauza pandemiei și din cauza faptului că eu nu am mai vrut să facem tricouri albe, ci să fie colorate. Acesta a fost motivul întârzierii tricourilor și din cauza căruia am părut neserioși. În acest moment, toate tricourile, pentru cei care au fost prezenți săptămâna trecută și săptămâna aceasta, ar trebui să fie livrate.

3. Povestea cu cartea de colorat s-a întâmplat fix în momentul în care Bogdan Alecu a decis să părăsească clubul într-un mod deloc prietenos, de pe-o zi pe alta, fiind o altă problemă de gestionat în luna trecută. Astfel, am decis să refacem cartea de colorat cu noii noștri antrenori, care sunt acum în activitate. Abia astăzi cartea a primit ”bun de tipar”. O să mai dureze câteva zile, așadar, până când o vom distribui prin antrenori.

Cu toate astea, am făcut antrenamente minunate. Reorganizarea de la baschet, precum și o nouă sală în care se vor pregăti fetele și grupele de handbal ne vor sprijini în programul nostru.

Avem în ținta pentru luna decembrie două idei foarte importante:

• căldura în săli – facem presiuni față de C.N. Nichita Stănescu. La Simache, fiind o sală în componența școlii, vom avea căldură, nu la cote maxime, dar va exista. La Liceul 1 Mai, deja suntem în proces de achiziție a unei electrovalve, care va da căldură pe timpul antrenamentelor noastre; posibil, la începutul săptămânii următoare să terminăm acest proces în toate școlile.

• vrem să fim cel mai darnic Moș Crăciun din istoria unui club sportiv, pentru mai mult de 300 de copii. Pentru acest lucru, am creat un call center de 8 persoane, antrenori și staff, care de luni au început să sune la firme cu profit pe anul 2019, pentru a le solicita 20% din impozitul pe profit/venit, pe care ar trebui să îl plătească acum, în speranța că le-a mers bine și anul acesta. Pentru asta, am avut focus săptămâna trecută, am creat un script care dă rezultate deja: avem firme care ne sprijină, care ne-au solicitat contracte de sponsorizare. Mâine, antrenorii care au prioritate vă vor suna și vă vor întreba dacă aveți și dvs. posibilitate să sprijiniți această campanie. Ce este inedit este faptul că ne folosim doar de acea parte din impozit; practic, pentru firme nu există niciun cost și noi oferim imagine prin sport pe tema asta, rezultatul fiind bucuria copiilor. O să vă ținem la curent cu deznodământul acestei povești și, cu siguranță, indiferent cum ar fi, o să vă așteptăm în prag de Crăciun să luați cadourile pentru juniorii noștri.

Din păcate, nu mai putem face serbări mari, în care să ne bucurăm cu toții de evoluția copiilor, dar vrem să compensăm cu un cadou de neuitat, cu lucruri personalizate, cu obiecte care să inspire copiii să facă sport. Ne-am dat seama, după această perioadă, că rolul nostru este de susținere. Susținerea activității sportive înseamnă sănătate, nu doar fizică, ci și mentală. Vă felicităm că, indiferent cum au fost lucrurile luna trecută și în această săptămână (schimbări de grupe, schimbări de antrenor, frig în sală), în continuare suntem împreună. De-abia acum poate ne dăm seama cât de important este acest cuvânt.

Împreună suntem mai buni și noi lucrăm la asta în fiecare zi!

Ionuț Urzeală, președinte iSports Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *